I need you now

Is a quarter after one… and i need you

https://youtu.be/eM213aMKTHg

Nu-mi pot scoate din cap melodia aceasta, este 1 fără un sfert și Bucureștiul acesta a adormit deja …

La tv nu mă atrage nimic, cartea aceasta ” Contracte Sacre ” devine tot mai greu de asumat … Se presupune că înainte să mă încarnez în acest trup, sufletul meu a făcut deja un contract sacru cu toate persoanele pe care le voi întâlni, pentru a mă învăța tot felul de lecții și pentru a mă ajuta să evoluez spre Nirvana…

Trebuie că nu am citit tot, altfel nu știu cum am putut accepta această clauză…

Am intrat in luna 11-a de când nu mai ești cu mine și speram că timpul va face acceptarea mai ușoară, dar uneori e contrar….

Oamenii se uită la mine și mă felicită, pentru una pentru alta, îmi spun că radiez, că am evoluat … dar nu simt asta.

Iubesc oamenii, iubesc viața, am planuri mari și multe… dar nu mă mai bucur de nimic.

S-ar grăbi unii să speculeze că este vorba despre depresie și posibile dorințe suicidale… dă-le pace, nu înțeleg ei!

Nu mă lasă să dorm gândul că nu mai simt bucuria deplină!

Știi acel moment când îți e poftă de ceva anume, îi simți mirosul, gustul, vizualizezi cum îl vei devora … dar când o faci – fâs – nu simți nimic pentru că ești ars la limbă și receptorii specializați în gusturi nu mai sunt activi.

Exact așa simt eu! Mi-am dorit să fiu unde sunt, mi-am dorit să am ce am, să devin ce voi fi și în loc să urlu de fericire – fâs – nu simt nimic, pentru că am decis incoștient,  să ard receptorii specializați în bucurie!

La ce folos că ai lumea dacă nu ai cu cine s-o împarți! …. parcă așa era!

Niciun prieten, nici o rudă, nici o ființă nu o poate înlocui. Asta știu! Știam! Dar este straniu cum o lume întreagă nu mă poate face să o uit și cum toți cei care mă iubesc nu umplu golul lăsat de iubirea ei!

Mă declar introvertită, antisocială și iubitoare de singurătate… Niciunul din oamenii care m-au cunoscut înainte de 2016 nu ar putea spune aceste lucruri despre mine…

Anca mă admiră mereu pentru că sunt puternică, cele două Andre din sufletul meu, spun că suntem suflete pereche, dar eu nu mă mai pot bucura de aceste daruri divine…

Task : Lasă trecutul în trecut, trăiește azi, bucură-te de ce ai!

Nu am un termen limită, dar sper să îl pot duce la bun sfârșit!

De multe ori mi s-a rupt sufletul când anumiți oameni au plecat din viața mea. Am simțit la propriu că mor, că nu mai am aer și că mă voi sufoca. Un gând și un cumul de sentimente, rude de gradul 1 cu atacurile de panică, mă năvăleau; sper să mă credeți pe cuvânt, căci nu aș vrea să le experimentați!

Se poate să fi rămas ” fără ” suflet?

Se poate să se fi închis într-o carapace pentru a se proteja?

Se poate să se fi împietrit?

Se poate să mă mint și să mă complac că îmi place inde sunt și ce fac?

Poate că da, poate că nu, dar voi continua să merg pe drumul meu și să aflu ce clauze nu am citit când am semnat contractul sacru… Până la urmă, cum spunea un alt suflet drag, am ajuns în vârful piramidei, deși singură, nu mai am ce pierde – doar pe mine…

Mă tot uit pe cer, atâtea stele… o galaxie imensă… oare unde e sufletul tău? Oare a atins Nirvana? Oare ne vom revedea vreodată? Ne vom reaminti că am avut 27 de ani ( pe Pământul acesta ) împreună?

Oare se va stinge dorul acesta vreodată? Singurul dor pe care îl mai simt! Mai puternic și decât cel de vremea când eram fericită cu multe prietene, când ieșeam și dădeam viață oricărei încăperi, când mă bucuram că dansez, că mă plimb, că ascult muzică în mașină… Mi-e dor de multe momente, mai ales de fluturii iubirii, dar cel mai mult îmi e dor de tine!

Poate mai am vreo șansă să am un nou grup de prietene, fluturi, un suflet cu care să am chimie … dar chipul și vocea ta vor rămâne doar în amintiri ….

Sper să te visez! Este singurul gând care mă ajută să țin ochii închiși, dar și dacă nu va fi așa, mâine mă voi trezi și voi zâmbi, dacă nu pentru sufletul meu, pentru alte suflet . Ele nu sunt de vină că eu nu am citit și scrisul mărunt din contract!

Noapte bună București,

Fii bun și oferă-mi o săptămână după care să îmi fie dor!

Reclame

Un loc de poveste în care anual se scriu sute de povești – Restaurantele Timeea din Reșița!

Întodeauna am apreciat oamenii de afaceri care au pus suflet în ceea ce fac și care pun clienții pe primul loc!

Iar când vorbim despre un restaurant, acest lucru este indispensabil. Probabil oamenii de la ” Timeea Restaurant „ fac ceea ce fac foarte bine, reușind în cei 12 ani de activitate să dețină 3 locații și zeci/sute de evenimente anual.

Numele ” TIMEEA „, vine de la mezina familiei, aceasta fiind o afacere de familie, unde atât părinții Timeei cât și bunicii se ocupă.

☀️ Au început cu sala din Calea Timișorii , acum 12 ani, cum spuneam, o sală foarte frumoasă cu o capacitate de 320-350 locuri.

O sală unde predomină alb-roș-ul cu 3 inserții ale unui mobilier absolut superb și atent lucrat.

☀️ Cea de-a doua sală este cea din localitatea Câlnic, loc legat practic de Reșița , a fost inauguată în 2010 și are o capacitate de 100 locuri! Un loc intim, cochet și perfect pentru un eveniment alături de familie și prietenii apropiați!

Aici totul este alb, cu mici inserții de wenge, dar pata de culoare o reprezintă aranjamentele florare de pe mese.

☀️ Și cea de-a treia sală a fost inaugurantă chiar în acest an și are o capacitate de peste 1000 de locuri, astfel devenind cea mai mare sală de evenimente din județul Caraș-Severin și probabil cea mai mare, la capitolul ballroom din Banat!

😍 Vă las aici un colaj de video-uri și mai jos imagini : https://youtu.be/cOrKGKsDy8E

Vă las aici link spre pagina lor de Facebook pentru mai multe poze de la evenimele clienților : https://www.facebook.com/Restaurant-Timeea-Resita-458502687547747/

Vă mulțumesc pentru timp,

Vă pup cu drag,

Iasmina!

Primul an de iubire

Mai sunt doar câteva zile până voi împlini 28 de ani și, deși sunt foarte tânără ( bazând-u-mă pe principiul că ” Viața adevărata a unei femei începe la 30 de ani” ), am primit deja câteva lecții de la viață și mi-am susținut mai multe colocvii, cu ochii în lacrimi, chiar!

Am pierdut prieteni, (încrederea în ei mai exact), am pierdut iubiți, (admirația față de ei), colaboratori ( respectul pe îl ofeream ), dar cea mai mare pierdere a fost, cu siguranță, cea a mamei. Ea a fost cel mai bun prieten, asociatul meu fidel, omul care știam că nu ia o decizie fără a mă consulta și care nu mă va trăda niciodată! Ba mai mult, mi-a încurajat fiecare vis și mi-a sprijinit ( cum a putut ) fiecare decizie.

Eram deja convinsă că nu mai pot admira pe nimeni – niciun bărbat – atât de mult încât să-l respect…dar apoi a apărut el – #Flavius și toate simțurile, laolată cu rațiunea, mă îndemnau să încerc. Sufletul meu știa că de data aceasta va fi diferit! De ce ? Pentru că între timp eu mi-am învățat lecțiile și am evoluat, așadar eram pregătită pentru această binecuvântare!

Primele 6 luni s-au derulat pe repede-înainte, parcă, puteți vedea aici cele mai importante evenimente : https://youtu.be/teGhNCcwwXc

Dar, abia în cea de-a doua parte a primului nostru an, am avut primul test serios!

O suferință în care el m-a ținut zilnic de mână!

Vă mărturisesc, nu trăim un basm, avem discuții, avem decizii de luat, câteodată unul sau altul se supără, câteodată spunem ceva înainte să gândim bine…

Dar amândoi am lăsat orgoliul în trecut, amândoi ne admirăm și ne respectăm și amândoi am cimentat fundația acestei relații cu iubire pură și sinceritate 100% ( ceva ce nu am mai făcut în trecut, niciunul ).

Îți mulțumesc scumpule, pentru fiecare zi și vă mulțumesc și vouă dragi prieteni, care, personal sau virtual vă bucurați pentru noi și ne susțineți iubirea cu gânduri pozitive!

Dragoste! Respect! Admirație! Sinceritate! – acestea sunt Ingredientele unei relații de iubire reușite.

YouTube : Iasmina Loredana Groza

– 6 luni de iubire : https://youtu.be/teGhNCcwwXc

– 1 an de iubire : https://youtu.be/jnA9jp5NMSU

Vă pup cu drag,

Iasmina

Mi-e dor de tine mami ( în loc de „La mulți ani”)

Sub nici o formă nu aș vrea să vă întristez…tocmai azi.

De aceea am și ales ultima ei poză, realizată chiar cu o lună înainte de a-i vedea chipul, real, pentru ultima dată.

Era ziua ei…și nu i-am spus nimic. Cu ani în urmă obișnuiam să îi fac un tiramisu și să iau suc și câteva sărățele, dar, mai recent preferam să îi cumpăr un tort, era mult mai frumos vizual. Prefera mereu florile în ghiveci ( probabil de la ea am această caracteristică ), să le vadă mai multe zile, nu doar 5. I-am luat într-un an o begonie roșie, superbă… i-a plăcut cel mai mult!

Dar anul acesta, de 1 Noiembrie, am tot ezitat, am făcut ordine, am mâncat și am zis că merg pe la 14:00 la magazin. Practic așteptam să ajungă Flavius. Am comandat două pizza și acest tort și în plus o floare, în ghiveci! S-a bucurat enorm. Apoi au venit vecinele pe la noi și a fost exact cum și-a dorit. Mai mult decât atât, am postat o poză pe Facebook și mulți dintre voi i-ați oferit urări de bine, i le-am citit pe toate.

Astăzi nu vreau să mă întristez, vreau doar să vă mulțumesc că m-ați ajutat să o fac fericită și, că atunci când, ea era deja pe drum…ați ridicat o rugăciune către bunul Dumnezeu, ca să o ierte și să nu se mai chinuie.

Sunt 100 de zile de când nu mai respiră și mărturisesc că au fost multe zilele în care am plâns până am simțit că eu nu mai pot respira…

Deși sunt conștientă că viața ei era doar durere și limitată la 4 pereți de mulți ani… sunt multe gândurile care mă încearcă :

– De ce nu a putut trăi să mă vadă mireasă?

– De ce nu își poate cunoaște nepotul/ nepoata?

– De ce nu o mai pot suna să-i povestesc câți oameni frumoși întâlnesc zilnic și ce colaborări frumoase am?

– Oare am fost un copil bun?

– Oare m-a iertat că uneori eram obraznică din cauza frustrărilor și a neputinței?

– Oare e bine acum?

– A durut-o ceva în timp ce mergea spre Dumnezeu?

……………………………………………………………………….

Nu am răspunsuri la aceste întrebări și sper ca într-o zi să încetez să le mai caut.

8 Martie – deși de ani buni primesc cadouri, eu tot cred că 8 Martie este doar pentru mame, pentru acele femei care nasc/ adoptă un copil ( sau mai mulți ) și care îl ( îi ) cresc. Parcă ele merită în mod special o zi a lor, căci restul, le dedică copiiilor.

Mama nu a fost un om perfect, la fel ca noi a avut multe defecte. Dar cum a putut ( bolnavă fiind de la 30 și eu venind la 33, și fără un exemplu de urmat – mama ei a decedat când avea 14 ani ), a încercat mereu să îmi ofere tot ce avea și să mă pregătească pentru o viață mai bună.

Mulți dintre noi ne-am pierdut mama sau nu am cunoscut-o niciodată, dar cei care încă o aveți vă rog spuneți-i un ” Te iubesc „, oferiți-i o îmbrățișare. E tot ce au nevoie.

Astăzi, mi-e dor de tine mamă, ca în fiecare zi. Dar nu voi fi tristă, Dumnezeu mi-a dat să întâlnesc o altă mamă, o femeie minunată – mama celui care îmi va fi soț în fața lui Dumnezeu și a lumii. Iar astăzi o voi celebra pe ea! O doamnă minunată, care din primul moment mi-a oferit dragoste, casa ei, m-a pus la masă și … cel mai important lucru : încrederea că fiul ei este fericit cu mine!

Dar … înainte de acest lucru, mamă dragă, voi face o vizită în biroul a trei doamne, care într-o anumită zi, au luptat pentru mine și drepturile mele, așa cum tu ai fi făcut-o!

La mulți ani dragi mămici și dragi viitoare mămici.

Primăvara caldă vă doresc și înmiresmată!

🌼🌸🌺🌼🌸🌺🌼🌸🌺🌼🌸🌺🌼🌸🌺

Cu drag,

Iasmina

8Martie 2018

Tu pui respectul și principiile pe primul loc?

Încă de mică, mama, mi-a spus foarte clar câteva lucruri…

– ” Doar dacă înveți vei ajunge cineva! ”

– ” Noi nu avem bani, dar dacă tu ai grijă de demnitatea ta, vei fi mereu bogată și respectată! ”

– ” Nu lua bani împrumut să mergi în vacanțe sau să îți faci o petrecere! ”

– ” Gândește de două ori și apoi decide, că timpul nu se mai întoarce! ”

– ” Dacă simți că îți e drag, nu ai cum să greșești că îl alegi! ”

Iar unchiul meu :

– ” Poate să nu aibă nimic, dar să fie om! ”

– ” Nu te uita la copiii de bani gata, ei vor unele cu bani, ca ei… caută-ți un copil să te iubească și să se poarte frumos cu tine…”

Apoi, profesori, prietene mai mari, preotul, oameni la workshop-urile cărora am fost, speakeri din conferințe etc… fiecare din ei mi-au întărit anumite credințe sau mi-au insuflat altele… Ș-atunci, este normal ca viața mea să fie îndrumată de principii!

Nu cred că o viață haotică, fără reguli și ținte clare, duce undeva la bine.

Așa am ajuns să pun respectul în tot ce fac și să fie o cerință vitală în orice relație!

Uneori, bărbații din viața mea nu înțelegeau și mă numeau geloasă sau ciudată… Ne-am despărțit frumos și i-am lăsat să creadă ce vor!

Consider că emanciparea femeii ar trebui să aibă la bază noțiunea respectului! Mai ales a respectului de sine!

Frumoasa mea, dacă tu nu te respecți, nici colegele de la lucru nu o vor face, nici iubitul pe care îl ierți o dată și încă o dată pentru aceeași rană, nici șeful care ajunge să creadă că nu meriți mai mult!

L-am iubit, vă mărturisesc sincer! Dar în momentul în care am descoperit că banii pe care îi aduce în casă sunt „murdari”, m-am respectat și am plecat!

L-am iubit, vă mărturisesc sincer! Dar după luni de zile în care am văzut că nu își poate schimba atitudinea, mi-am strâns lacrimile în pumni și am plecat!

L-am iubit, vă mărturisesc sincer! Dar când am conștientizat că nu putem, nici imaginar, avea un viitor…L-am îmbrățișat, sărutat și i-am promis că îl voi respecta toată viața, dar că acum mă respect pe mine.

L-am iubit, deși nu credeam că mai pot, vă mărturisesc! Dar când instinctul mi-a dat un semn, am căutat și … am găsit… mesaje cu o fata cu 24 mai mică…I-am explicat că până atunci l-am admirat, l-am iertat și am plecat.

L-am iubit, și voi știți că ne-ați fost martori atâtor declarații publice de iubire! Dar când a ales să facă lucruri josnice pentru bani, să se folosească de oameni, m-am întrebat… Ce rol am eu?!? Și răspunsul a venit imediat : de PR. I-am spus și am plecat… Ciudată, geloasă, obsesivă… sunt doar câteva cuvinte care mi-au fost adresate… Dar eu, spre deosebire de femeile pe care le folosește și cărora le dă atenție cu măsura, m-am respectat!

Și pe el l-am iubit, o dragoste neclară, fulgerătoare și naivă ca el… Deși avea potențial și promitea ca om, ca bărbat… Încă era în etapa când apleca urechea la gura lumii… și voi știți că e slobodă și că nu o astupă nici pământul…Geloasă, că îi doresc banii, că sunt acidă și că nu îmi pasă de prietenii lui ( care, între noi fie vorba, aveau interesele lor, iar la greu puff , au dispărut 😉), acestea au fost doar câteva acuzații ale lui și a celor din jurul lui. ” Dezbină și cucerește ” pe principiul acesta s-au bazat ” binevoitorii ” și au câștigat!Așadar încă o dată am preferat durerea în schimbul disrespectului!

În cele din urmă cei mai mulți dintre ei au înțeles lecția și s-au corectat, astăzi au propriile principii și își respectă partenera și pe mine pentru acea experiență!

Iar eu sunt dispusă oricând să rup orice relație care nu îmi aduce respect!

Așadar, dragii mei, nu stați într-un loc unde sunteți tolerați,

Alegeți să mergeți acolo unde sunteți adorați!

Respectați-vă și respectați !

Probabil cel mai mare principiu, pe care, trebuie să îl urmați.

An plin de lucruri bune!

Vă pup cu drag,

Iasmina!

Capul sus și zâmbetul pe buze! Așa mi-a spus… și o să ascult!

Poate vor spune unii ” Mai bine se ruga decât să posteze „… poate nu o să mă intereseze părerea lor…

Eu am propriul fel de a fi, de a iubi și a de a suferi, iar scrisul este prima mea formă de terapie.

Astăzi sufletul meu este mohorât, cel mai drag suflet al lui stă la granița dintre lumi și nu se poate decide în care să pășească, iar acest lucru aduce suferință amândurora.

Eu știu sigur că ea, MAMA, este sufletul meu pereche! Nu știu dacă ne-am mai întâlnit în alte vieți, nu știu dacă ne vom mai întâlni, dar sunt convinsă că în aceasta fiecare și-a îndeplinit misiunea, una față de cealaltă, cum a putut mai bine.

Dacă va rămâne va suferi fizic, căci corpul ei cuprins de multe boli, de mai bine de 30 de ani, nu mai știe cum să facă față.

Dacă va pleca, regretul că mă lasă aici, singură, îi va mai rămâne ceva timp în memoria sufletului.

Este o grea decizie. Dar scumpa mea, știu că mă simți și mă auzi, eu te îndemn să te întorci rapid sau să pleci liniștită. Ești o mamă curajoasă, luptătoare și cu o personalitate puternică, pe care mă bucur că o moștenesc. Ai căutat mereu să fiu mai bine decât ai putut tu să fii și să nu mi se irosească potențialul, probabil cea mai mare dovadă de dragoste! Abia în ultimii 10 ani am devenit noi prietene bune, după ce am trăit deja, experiențe de care tu îmi povesteai, dar cred că acești 10 ani au făcut cât o existență întreagă. Tu m-ai învățat ce este bine pentru mintea mea, demnitate și cele lumești, iar eu ți l-am prezentat pe Dumnezeu în multe forme, sunt tare mândră de tine că ai reușit să nu mai pui preț pe lucruri, să lași orgoliul la o parte și să ierți cu tot sufletul! Toate aceste și multe altele mă fac să nu mă gândesc azi la mine. O să îmi fie dor… știu… cum nu mi-a mai fost niciodată, dar voi vorbi cu sufletul tău mereu și știu că Dumnezeu îți va permite în continuare să veghezi asupra mea.

Fii liniștită, eu voi ține capul sus, voi avea zâmbetul pe buze, ( așa cum alt suflet drag mă îndeamnă ) pentru că te voi știi bine, așa cum te-a visat nașa Petro. Voi continua planurile despre care atât am vorbit noi două și voi ține seama de fiecare sfat pe care mi l-ai dat… Poate o să mai și plâng, poate o să urlu… dar va fi doar ca să eliberez dorința de a te ține în brațe. Așa cum te-am învățat, trăim emoțiile, le gestionăm și nu le lăsam să ne afecteze.

Mă opresc din scris pentru vreau să îți mai umezesc buzele și să îți mai citesc rugăciuni. Vreau să știi doar că, deja zeci de suflete te-au vizitat, zeci de suflete se roagă pentru tine!

Fii fericită mamă, ai darul suprem : ești iubită!

Dacă ți-am rămas ca amintire …

Îmi amintesc și acum prima ta privire, stăteai înmărmurit și mă priveai, iar eu ca întodeauna, vorbeam mult și nu observam că tu ai trecut dincolo de cuvintele mele…

Nimeni niciodată nu m-a privit așa : cu un drag și o pasiune atât de arzătoare…duse până la granița cu obsesia!

Apoi, prima declarație, nerostită mie, ci întregii lumi, declarație ce persistă și azi

Apoi, dovada supremă de atenție… logo-ul sufletului meu …

Atâtea griji, mesaje, telefoane… Mă făceai să mă simt specială și când eram ciufulită, abia trezită, într-o zi banală…

Îmi amintesc și acum cum mi-ai strecurat biletul cu ” te iubesc ” , nu vedeam așa utile carnețelele de la Selgros….

Dar … am început să vedem și alte lucruri…

Tu nu mă mai priveai așa, eu nu te mai admiram…Și-am ajuns colegi și parteneri și … magia s-a încheiat.

Dar știi cum îți spuneam mereu : să nu plângem că s-a încheiat, ci să ne bucurăm că s-a întâmplat …

Psihologia m-a învățat că oamenii apar în viața noastră cu un scop. Viața mi-a arătat că este așa! Am plâns în brațele tale în cel mai greu moment din viață, te-am ținut strâns la piept când mi l-ai povestit pe al tău…

Toate aceste încercări și inclusiv întâlnirea noastră au un scop… Dumnezeu îi încearcă doar pe cei puternici… Iar noi suntem luptători, zilnic ne ridicăm și continuăm…

A trecut aproape 1 an… dar sunt amintiri pe care nu le vom uita nici peste 100, doar că, din respect pentru prezent le vom așeza într-un cufăr aurit și le vom păstra… ele sunt asemenea unor îndreptare, la care trebuie să ne întoarcem pentru a nu repeta greșeli.

Trec zilele, a mai trecut un an … și mă bucur că am am avut un fragment pe una din filele vieții… continuam să scriem în jurnalul vieții, dar separat…

A mai trecut un an… am devenit mai buni și mai înțelepți și acum înțelegem lecția, scopul întâlnirii noastre și frumusețea lui…

Așadar, om frumos, la ceas aniversar , un lucru te mai rog… dacă ți-am rămas ca amintire, să mă povestești frumos!

1 an de la lansare… 1 an de la destrămare

Nihil Sine Deo,

Iasmina.

Prima dragoste – amăgire sau dragoste adevărată?

De fiecare dată când îi văd ochii, mi se înseninează chipul, mi se descrețește fruntea și fiecare celulă din mine se relaxează, asemenea unui nou născut ce este așezat pe pieptul mamei. Când îmi vorbește parcă aud cea mai liniștitoare muzică, muzica preferată a sufletului meu. Doar atingerea mâinii lui trezește întreaga mea rețea de celule și activează fiecare neuron. Totul este la superlativ, mai puțin respirația, ea este sacadată și timidă.

Nu știu cum reușește să-mi domine fiecare parte a sufletului și a minții…după atâția ani, dar o face!

Obișnuiesc să-mi spun că evoluez în toate, așadar și în modul de a iubi, dar câteodată am senzația că niciodată nu va mai fi ca prima oară… Fiecare om a fost diferit și minunat în felul lui, pe fiecare l-am iubit diferit și tot mai mult, dar El … e ceva special!

Dacă în trecut nu ne-am întâmplat din cauza faptului că eram prea necopți și nu știam ce ne dorim de la noi, de la viață, acum nu putem datorită principiilor morale. Alte suflete au apărut în viețile noastre, suflete nevinovate, care nu au cerut acest lucru și pe care nu le putem răni din egoism, nu despre asta este fericirea! Nu am reuși să fim împliniți, știind că provocăm durere.

Așadar, ne continuăm existența, fiecare pe drumul, pe care și l-a ales, încercând să ne găsim satisfacții și bucurii în viața profesională ( altfel nu-mi explic de ce stă la job mai mult decât oricine și ajunge acasă doar să doarmă )… Zâmbim frumos în pozele de familie, pe la aniversări și sărbători și lăsăm lumea să invidieze minunatele noastre vieți lipsite de necazuri, când în realitate, noi doar în somn avem deplină libertate!

Și atunci mă întreb, oare când ne-am amăgit și când ne-am iubit!

Oare ne-am amăgit vreodată?

Oare o să continuăm să ne iubim în șoaptă, platonic și oniric, viața toată ?

Probabil timpul, doar el, ne va da aceste răspunsuri.

Până atunci simțim viața prin bucuriile mici : o zi caldă de toamnă, zâmbetul sincer al unui bunic de pe stradă, amabilitatea unei doamne casiere, certitudinea că mai există cavaleri care oferă locul în tramvai și țin ușa deschisă, o cafea luată la pachet și servită pe unul din pontonurile Begăi…De simplu fapt că respirăm și că Universul sau Dumnezeu au uneltit să ne revedem azi…

Dragii mei, luați decizii înțelepte la vremea lor, ca să nu trebuiască să treacă vremuri și vremuri ca să le puteți remedia!

Toate cele bune.

Iasmina Loredana Groza

Te am doar în vis, dar acolo ești al meu, complet!

https://youtu.be/yBAx5nBdJqU

Poate subconștientul meu dorește să-mi atragă atenția, poate că încă te am în suflet și în minte…

Altfel nu-mi explic de ce te văd ziua în alte chipuri și de ce noaptea vi în visele mele…

Ce-am trăit a fost atât de pur și de real încât sigur am mâniat și zeii nu doar oamenii, de aceea a ținut atât de puțin! Știi bine că eu aș da zece ani din viață pentru unul de iubire și probabil sufletului meu îi este dor de acele vremuri! Sau poate că și tu te gândești la mine, la noi, poate așa funcționează Telepatia … Sau poate totul este doar în mintea mea…

Nimic nu e clar! Dar în vis, în vis totul e real! Noi, dragostea noastră, atingerea ta, bucuria din priviri și dorința de a mă avea aproape, sunt atât de reale! Să fie doar niște amintiri pe care creierul meu mi le reproiectează?

Aș vrea să mă ajuți… să-mi spui dacă și tu te mai gândești la noi, la ce am simțit, la ce am trăit, la ce am plănuit… Îți mai amintești cum ne făceam planuri, cum vorbeam despre copii? Tu voiai un băiat și eu o fetiță blondă cu ochii tăi… Iar acum copiii noștrii, pe care nu i-am avut, sunt probabil pe Saturn ( cum spune Pablo ) …

M-ai învățat să iubesc cum nu credeam că pot, tocmai când mă pregăteam să închid porțile și să nu mai las să între nici o rază de iubire, de teamă să nu îmi rănească și mai tare sufletul…Dar tu m-ai iubit și m-ai vindecat, m-ai lăsat și rana s-a redeschis…acum trebuie să învăț singură să mă vindec! Și când simt că nu mai pot și parcă cedez, tu vi în visele mele sau, cumva, îmi dai un semn, un imbold și reușesc să mă ridic din nou!

Nu știu dacă te visez pentru că tu te gândești la mine sau mi te imaginez pentru că am nevoie de tine, dar mă bucur! Mă bucur că te visez, că acolo suntem noi, că acolo mă iubești și te iubesc, că acolo mă ai și te am complet!

M-am trezit acum și fac față realității, dar abia aștept să te reîntâlnesc în visul meu, în mijlocul galaxiei, să continuăm ce am început aici pe Pământ!

Cu drag,

Iasmina

Am văzut în ochii lui iubirea!

Imediat după ce am hotărât să pornim pe drumuri separate, îl căutam cu privirea prin oraș, doream să îi văd mașina, să am treabă în zonă la el… Și cumva atrăgeam aceste lucruri, frecventam locurile noastre pentru că cei din anturaj doreau să mergem acolo… dar niciodată nu i-am întâlnit privirea…

Și acum… acum când fiecare și-a aranjat viața, când credeam că suntem alți oameni și că am învățat ceva din experiența comună…Acum, tocmai acum l-am întâlnit la o bancă… Deși nu era cea din zona unde mergeam amândoi… Ieșeam și … am ajuns direct în brațele lui!

Ochii lui l-au dat de gol, deși a ezitat până a salutat! Ne-am controlat trupurile care tânjeau după o îmbrățișare, am mimat frumos indiferența, dar ochii…Privirea mea dulce-dominatoare i-a pătruns până în suflet și acolo am dat de mine, la fel ca în prima zi, cu diferența că acum se stăpânea mai bine…

Și mă întreb… Cum poate ascunde atât de bine iubirea aceea pe care o scria, o striga și care îl făcea cel mai puternic și cel mai slab bărbat! Unde s-au dus motorul principal, motivația de a continua, visurile cu noi și toate planurile?!?

Este posibil să acceptăm să fim cu altcineva doar pentru că pe cine iubim cu fiecare celulă, nu ne poate iubi la fel?

Să fi ales proverbul : ” Este mai bine să fii în brațele celui care te iubește, decât la picioarele celui pe care îl iubești ” ?

Ciudate ființe mai suntem, trăim să fim fericiți, dar uităm să trăim și alegem să părem fericiți! Alegem ce vor ceilalți, suntem ca restul, ca să nu fim respinși…Ne luăm un job, un credit, o casă, un partener…un pet și facem un copil… Totul foarte bine calculat… Dar defapt avem sufletul îngenuncheat!

Am văzut cum ochii îi sclipeau de fericire și emoție, am văzut iubirea…dar rațiunea a învins…s-a întors drept și sigur, la piesa lui…urma să joace un alt act…

Cu drag,

Iasmina.