Te am doar în vis, dar acolo ești al meu, complet!

https://youtu.be/yBAx5nBdJqU

Poate subconștientul meu dorește să-mi atragă atenția, poate că încă te am în suflet și în minte…

Altfel nu-mi explic de ce te văd ziua în alte chipuri și de ce noaptea vi în visele mele…

Ce-am trăit a fost atât de pur și de real încât sigur am mâniat și zeii nu doar oamenii, de aceea a ținut atât de puțin! Știi bine că eu aș da zece ani din viață pentru unul de iubire și probabil sufletului meu îi este dor de acele vremuri! Sau poate că și tu te gândești la mine, la noi, poate așa funcționează Telepatia … Sau poate totul este doar în mintea mea…

Nimic nu e clar! Dar în vis, în vis totul e real! Noi, dragostea noastră, atingerea ta, bucuria din priviri și dorința de a mă avea aproape, sunt atât de reale! Să fie doar niște amintiri pe care creierul meu mi le reproiectează?

Aș vrea să mă ajuți… să-mi spui dacă și tu te mai gândești la noi, la ce am simțit, la ce am trăit, la ce am plănuit… Îți mai amintești cum ne făceam planuri, cum vorbeam despre copii? Tu voiai un băiat și eu o fetiță blondă cu ochii tăi… Iar acum copiii noștrii, pe care nu i-am avut, sunt probabil pe Saturn ( cum spune Pablo ) …

M-ai învățat să iubesc cum nu credeam că pot, tocmai când mă pregăteam să închid porțile și să nu mai las să între nici o rază de iubire, de teamă să nu îmi rănească și mai tare sufletul…Dar tu m-ai iubit și m-ai vindecat, m-ai lăsat și rana s-a redeschis…acum trebuie să învăț singură să mă vindec! Și când simt că nu mai pot și parcă cedez, tu vi în visele mele sau, cumva, îmi dai un semn, un imbold și reușesc să mă ridic din nou!

Nu știu dacă te visez pentru că tu te gândești la mine sau mi te imaginez pentru că am nevoie de tine, dar mă bucur! Mă bucur că te visez, că acolo suntem noi, că acolo mă iubești și te iubesc, că acolo mă ai și te am complet!

M-am trezit acum și fac față realității, dar abia aștept să te reîntâlnesc în visul meu, în mijlocul galaxiei, să continuăm ce am început aici pe Pământ!

Cu drag,

Iasmina

Reclame

Am văzut în ochii lui iubirea!

Imediat după ce am hotărât să pornim pe drumuri separate, îl căutam cu privirea prin oraș, doream să îi văd mașina, să am treabă în zonă la el… Și cumva atrăgeam aceste lucruri, frecventam locurile noastre pentru că cei din anturaj doreau să mergem acolo… dar niciodată nu i-am întâlnit privirea…

Și acum… acum când fiecare și-a aranjat viața, când credeam că suntem alți oameni și că am învățat ceva din experiența comună…Acum, tocmai acum l-am întâlnit la o bancă… Deși nu era cea din zona unde mergeam amândoi… Ieșeam și … am ajuns direct în brațele lui!

Ochii lui l-au dat de gol, deși a ezitat până a salutat! Ne-am controlat trupurile care tânjeau după o îmbrățișare, am mimat frumos indiferența, dar ochii…Privirea mea dulce-dominatoare i-a pătruns până în suflet și acolo am dat de mine, la fel ca în prima zi, cu diferența că acum se stăpânea mai bine…

Și mă întreb… Cum poate ascunde atât de bine iubirea aceea pe care o scria, o striga și care îl făcea cel mai puternic și cel mai slab bărbat! Unde s-au dus motorul principal, motivația de a continua, visurile cu noi și toate planurile?!?

Este posibil să acceptăm să fim cu altcineva doar pentru că pe cine iubim cu fiecare celulă, nu ne poate iubi la fel?

Să fi ales proverbul : ” Este mai bine să fii în brațele celui care te iubește, decât la picioarele celui pe care îl iubești ” ?

Ciudate ființe mai suntem, trăim să fim fericiți, dar uităm să trăim și alegem să părem fericiți! Alegem ce vor ceilalți, suntem ca restul, ca să nu fim respinși…Ne luăm un job, un credit, o casă, un partener…un pet și facem un copil… Totul foarte bine calculat… Dar defapt avem sufletul îngenuncheat!

Am văzut cum ochii îi sclipeau de fericire și emoție, am văzut iubirea…dar rațiunea a învins…s-a întors drept și sigur, la piesa lui…urma să joace un alt act…

Cu drag,

Iasmina.

Dragoste sau nevoie?

Până la 20 de ani știam că atunci când stomacul îmi urcă în gât, când am privirea de tâmpă și rațiunea mă părăsește sunt îndrăgostită!

Mi se întâmplase de zeci de ori să am crush-uri, o dată chiar am crezut că sunt îndrăgostită, dar, doar la 19 ani și jumătate am simțit admirație, respect și dorință pentru același bărbat…Toate presărate cu un mix de naturalețe și tentative de maturizare ca femeie, o fâstâceală dulce de care el s-a îndrăgostit! Da, de fâstâceala mea și de puritatea cu care îl adoram, nu mai întâlnise asta la fetele de oraș din capitală și din alte metropole pe care le cutreierase…

La momentul acela l-am judecat! Avea nevoie de mine, dar nu de trupul meu, nu de dragostea mea, ci de naivitatea mea, de naturalețe și de fâstâcirea/ licărirea din privire, ca dovadă că încă mai poate cuceri…autentic, nu cumpăra!

După ani buni, îl înțeleg perfect! Și mie mi-e sete de așa ceva!

Acum totul e pe repede-înainte, Facebook-ul e CV-ul, First Date, interviul și apoi ai ” luat job-ul ” sau nu! Se analizează totul, ce ai, cine ești, a cui și ce faci! Totul după un barem riguros! Vrem sau nu să recunoaștem e altă poveste, dar bărbații încă preferă femeile frumoase, scoase din cutie și ” bine proporționate ” în locul celor cu materia cenușie predominantă, iar femeile preferă siguranța în locul fluturilor! O fi în ADN -ul nostru …

Și atunci mă întreb : Oare suntem toți niște negustori, care își negociază și analizează bine oportunitățile? Oare ne construim relații de conveniență? Punem nevoia înaintea feeling-ului?

Singurătatea… toți fugim de ea, când ar trebui să ne bucurăm de liniștea și privilegiile ei! Oare din vina ei sfârșim dormind cu străini?

Tu cum ești ? Ești sincer cu tine , cu omul lângă care dormi?

Iubești acel om, în sensul că ți se schimbă corpul la nivel visceral când îl revezi sau doar este potrivit pentru tine și sigur?!

Defapt ce este mai important? Fluturii sau confortul, dragostea sau nevoile satisfăcute ?!?

Cu drag,

Iasmina.

Ferește-mă Doamne de prieteni!

Mereu am mers pe premisa că, viața îți dă pe o parte și tu trebuie să dai pe alta!

Am cunoscut însemnătatea acestor vorbe în clasa a 9-a, când am mers de la Silagiu la liceu la Timișoara…colegii mei mergeau la Buziaș, eu am făcut un pas mai mare și mai greu ( aveam să aflu mai târziu )!

Astfel că m-am trezit singură printre străini…

Stăteam la internat cu încă 5 fete în cameră și program de somn, masă, teme etc!

Eram ca tipul din ” Space between us „, știam teorie, dar eram praf la practică!

Elementele de siguranță : uniformă, camere de supraveghere, careu aproape săptămânal, transmiterea informațiilor prin boxele de pe hol, neprezentare într-un mod empatic au fost traumatizante!

Clasa a 9-a a fost cea mai dură! Plângeam în fiecare duminică, dar nu mi-aș fi scos dosarul, știam că va trece și că va fi și bine!

Și cum Dumnezeu este mereu aproape, te ajută fix când ai nevoie!

Îți trimite oamenii care să te învețe, să te țină de mână și în brațe când nu mai poți!

Așa îmi amintesc eu de doua colege, cu un an mai mari, Ana și Ale și Minola, din an cu mine…

Fetele acestea mi-au fost mame, prietene, surori , căci doar după 16 ani am devenit prietenă cu mama…

Atât de mult bine mi-au făcut fetele acestea, atât de frumos m-au ajutat să-mi construiesc încrederea în mine, încât se vedea cu ochiul liber schimbarea! Copilul retras fără coleg de bancă la 14 ani, ulterior se ridica în picioare și își spunea părerea, mergea la spectacole și cânta pe scenă, la concursuri de canto la București, lua inițiativa când era vorba de vorbit în public, în fața amfiteatrului la facultate și oriunde era nevoie!

În acel moment mi-am promis că eu voi face exact ce au făcut fetele acestea, voi sădi încredere în oameni!

Și asta am făcut!

Prin internate, chirii, pe la cursurile pe care le-am făcut, la canto, dar mai ales la facultate am încercat să fiu mereu aproape de cei mai retrași!

Din mai multe motive ( pe care vi le voi povesti în carte ) am ajuns să încep facultatea în 2008 și voi avea masterul terminat o formare începută, cabinet individual, cabinet de logopedie și două drepturi de liberă practică… abia în Iulie 2018…Stând atât de mult pe lângă facultatea de psihologie am avut timp să învăț multe… și nu mă refer la noțiuni și definiții, ci la oameni! Am învățat cum funcționează, cam ce îi mână, ce îi ridică și ce îi coboară!

Astfel că astăzi, când am descoperit că una din prietenele căreia i-am fost alături și i-am călăuzit pașii, m-a mințit pe față, totodată insultând-u-mi inteligența…Am hotărât să nu mă răzbun ( cum aș fi făcut la 17 ani ), ci încerc să o înțeleg și să o iert… Toate acestea de la distanță, de la un Block distanță!

Azi nu mă răzbun, dar mă rog să mă ferească Dumnezeu de asemenea prietenii, am învățat lecția! Îi aștept pe cei care îmi vor binecuvânta viața!

😍😇❤️🙏🏻🔝

Cu drag,

Iasmina

Niciodată nu va mai fi cum a fost!

Astăzi am mâncat în Complexul Studențesc, și mă uitam la oamenii care treceau prin fața restaurantului…Multe veri am prins în Timișoară… #PentruCăRestanțe sau #PentruCăJob … dar parcă ceva e diferit! Acum vreo 2 ani vorbeam cu o prietenă despre un club/pub din complex ( favoritul studenților înainte să apară Epic ), pe care noi îl frecventam des pentru că DJ -ul punea mix-uri pe gustul nostru : „. – Măi nu mai e la fel ca anul trecut! – Nup! „În curând voi începe un proiect nou ( pentru că de ziua mea mi-am promis că voi face tot ce îmi doresc, ce mă face fericită și ce îmi aduce liniște, fără să mă gândesc ce ar crede unii și alții ), și chiar dacă sunt entuziasmată și știu că va fi minunat, tot am emoții! Așa sunt eu, pun suflet în tot ceea ce fac…Astfel că sutele de gânduri și scenarii m-au ținut trează până acum ( 2 am ) !Mi s-a făcut sete… sunt acasă la sat și bucătăria este în casa cealaltă… Deci m-am dus să îmi iau apă rece… dar m-am oprit imediat să mă bucur de trandafiri… Doamne ce mireasmă! După 3 pași m-am oprit din nou… Mirosul de tei ai vecinei, a ajuns până la mine în curte! M-am întors spre ei, să inhalez mai mult și mai profund și, pentru o clipă parcă, m-am întorc în timp…pe la 16 ani!Îmi amintesc cum veneam de la Disco cu prietena mea Andreea, pe jos de cele mai multe ori ( că la sat la mine nu sunt taxiuri, iar prietenii nostrii aveau și ei 16 ani ca noi…) foarte fericite că am stat 2 ore, câteodată 3…( dacă aveam noroc și ne lăsa și după 00:00 ) și asociez mirosul florilor de tei cu bucuria de a dansa și de a revedea oamenii aceia dragi ( eu fiind la liceu la Timișoara și nu cu ei )! Doamne… acum e pustie strada aceea! Oare or mai fi teii? Discoteca nu mai e! Nimic nu mai este cum era odată!Și știți de ce ?Pentru că noi nu mai suntem cum eram odată!S-au schimbat și vremurile, dar ne-am schimbat și noi, ne-am schimbat percepția, mentalitatea și am evoluat!De aceea clubul din complex nu mai e la fel, aleea de acolo nu mai e la fel și mirosul teilor nu mă mai face să resimt acea bucurie naturală și pură…Acum mă liniștește și mă înalță!Prieten drag, fii tu, trăiește fiecare moment și fiecare etapă la timpul ei, adică atunci când simți!Nu mai fă ce fac toți, dacă nu simți asta, nu te mai du unde merg toți, dacă ție nu îți place!Regretul și autoreproșul sunt cele mai grele poveri, ți-o spun din experiență! Dar despre asta îți voi povesti altă dată!Acum, noapte bună și somn lin!

Cu drag,

Iasmina .

Ce este defapt frumusețea?

Ce este defapt frumusețea?

Până la 14 ani nu am auzit niciodată, din gura cuiva, expresia ” ești urâtă „!

Aveam părul scurt, început de mustață, sprâncenele mele nu cunoscuseră penseta și obișnuiam să port pantaloni lungi, pentru că am părul des și negru… și nu doar pe cap!

Pe la 16 ani, în timpul liceului am auzit despre solar, am văzut tatuaje la unele colege, extensii de păr, unghii false și machiaje!

Abia mă îmbrietenisem cu penseta, ceara pt mustață și lama pt picioare ( ele nu au acceptat ceara )… Abia descoperisem mascara și un gloss de la Avon sau Oriflame…

Am purtat rond de ten, prima oară, la banchetul din clasa a 12-a! Mi l-am cumpărat pe primul pe la 23 de ani, din aceleași cataloage, fără să știu cum se alege fondul de ten!

Am avut unghii false de vreo 10 ori în viața mea, am avut gene false de vreo 5 ori, am fost machiată profesionale câteva ori( la modul că nu mă mai recunoșteam) și am fost vreo 20 de ședințe ( in ani diferiți ) la solar …

După 2009 a explodat ideea silicoanelor, peste tor vedeai fete operate, inclusiv minore, care mergeau cu mama de mână la Dl. Dr. Bratu ( o somitate în chirurgia estetică )! Eu… abia am reușit să trec de 38 de kg și tot „mărimi de Paris/ Milano” aveam : 88 în șold, 58 în talie și 70 în bust..

Azi „am mai pus” câte 2 cm în primele două și aproape 10 la ultima categorie!

La 25 de ani, iubitul meu de atunci, a fost primul bărbat care a spus-o cu voce tare : ” Ești frumoasă, dar nasul te strică „!

Se poate ca din profil, nasul meu, să iese în evidență… fața ovală, urechile mici, pleoape căzute, ochii de mongolez… da… el e diferit, din alt film parcă!

Ar fi trebuit să mă simt jignită și să sufăr nu ?

Ei bine am suferit și m-am simțit jignită și urâtă și …

Mi-am făcut calcule : operație la sâni, operație la nas, la pleoape și … cam atât ( pentru început ) … sumă rotundă 10 mii € …

Pfff abia am avut 3000 de lei să plătesc taxa facultății…

Poate lipsa banilor nu a fost întâmplătoare! Dacă îi aveam a doua zi eram programată, așa am avut timp să meditez…Mi-am adus aminte că mă iubesc, că mă accept așa cum sunt, că alte fete se înfometează să arate ca mine ( nici asta nu este o soluție ) și am aruncat o privire spre trecut, când eram fan telenovele, și îmi amintesc cum una dintre ele a ieșit în evidență : ” Fără sâni nu este paradis / Sin senos no hay paraiso „, care expunea problema adolescentelor din Columbia,care voia să le fie pe plac traficanților și se operau cu orice risc… Pelicula realizează anul acesta a 3-a parte, pe semne că nu toate am învățat ceva!

Suntem la zi și cu sacrificiile și compromisurile pe care le fac româncele pentru a se putea opera…Și sunt fete superbe și minunate, cărora cândva, cineva le-o fi spus că au nevoie de asta!

Lupta împotriva acestui trend nu a fost ușoară, dar am învins! Cu adevărat poate doar când i-au amputat un picior mamei! Atunci am văzut cu adevărat ce înseamnă o operație, când ai nevoie de o reconstrucție și pentru ce a fost defapt creată chirurgia estetică!

Auzim mereu ” nu mă simțeam bine cu mine, în pielea mea ” ești convinsă?

Te rog gândește-te puțin de unde vine ideea asta și dacă ai nevoie într-adevăr de această operație!

Mergi te rog puțin prin spitale și asigură-te că știi ce înseamnă cu adevărat această operație, care sunt riscurile ( pentru că mereu sunt ) și ce schimbări va produce dincolo de aspect!

Poate ideea noastră despre frumusețe este puțin eronată…

Astăzi, ies din nou fără machiaj pe stradă, când port unul este foarte soft, când am un eveniment și aleg un make-up profi( și o fac la ședințe foto, nunți și alte evenimente), cer să fie accent pe ochi și să arate tenul natural, fără 100 de straturi… și nici nu vreau să mai aud de operații! Astăzi cred că frumusețea este îngrijire și sănătate! Să mănânci cât mai curat ( în zilele lui 2017 este o fiță ) , să te hidratezi, să faci sport și să dormi cât trebuie! Epilatul, o cremă, o mască și câteva produse de make-up vin doar într-o completare!

Și cel mai important element al frumuseții este acceptarea! Și asta am testat-o eu pe pielea mea!

Despre momentul când este cu adevărat nevoie de o operație estetică, vă va povesti doamna din clipul de mai jos!

PS : Ești frumoasă așa cum ești, Dumnezeu nu dă greș, niciodată!

Cu drag,

Iasmina.

Cum știi că el e alesul?

Mereu îi spuneam prietenei mele Anca, că e tare norocoasă că și-a găsit sufletul pereche în timpul liceului și astăzi, la aproape 10 ani, iubirea lor poartă un nume : Sarah!

Îi mai spuneam și că este minunată și de aceea Dumnezeu i-a trimis versiunea ei masculină, drept suflet partener pe viață! …

Și nu am greșit deloc!

Încă nu am întâlnit o ființă mai bună, blândă, iertătoare, iubitoare, tolerantă și cu atât bun simț…ca ea!

Această discuție m-a motivat să fiu și eu mai bună, ca să atrag și eu un bărbat minunat!

Dar … drumul meu era altul!

Eu trebuia să înțeleg povestea părinților mei, divorțul lor, plecarea tatălui…Să accept acea lecție și nu mai consider monoparentalitatea un handicap, o stea ( neagră ) în frunte!

Am trecut prin pubertate, momentul răzvrătirii și al rebeliunii ( și frustrării ) mele maxime! Am cunoscut sărăcia, umilința și am gustat din plin sentimentul de inferioritate… Pentru că asta mi-am servit de la bufetul suedez al vieții!

Am iubit imposibilul = decepție, apoi badboy-ul, Golanul elevat de capitală, omul trecut de prima tinerețe care voia sa-și dovedească abilitățile ” vânătorești „, încă vitale, egoistul/tatăl narcisiștilor și în cele din urmă, Omul aparențelor!

Și mă întrebam : De ce în 10 ani a trebuit să cunosc atâția oameni ” defecți „, care mi-au rupt sufletul, visurile și mi-au alungat speranțele?!?

Azi… după 10 ani am înțeles!

Nichita Stănescu avea dreptate : ” Iubești ceea ce ești „!!!

Fiecare din ei, la momentul lor era oglinda mea!

Sunt tare recunoascătoare că acești ” oameni defecți ” au venit în viața mea și, cum au putut ei/ cum au știut, m-au iubit și ajutat să îmi învăț lecția și să îmi văd bârna din ochiul meu!

După 10 ani și câteva lecții a venit El, timid, cu bun simț, dar atât de sincer și perfect sufletului meu, minții mele … Nu ne-am întâmplat din prima, anul trecut, căci avea și el lecțiile lui de învățat! Ne întâmplăm acum, după ce am învățat și lecția orgoliului!

Mulțumesc providenței că a aranjat să revină în viața mea după „absolvirea examenelor „! ❤️😍🔝

Să trecem la următorul nivel zic, să facem doctoratul în cunoașterea sufletului, în descoperirea dragostei adevărate și în trăirea ei zi de zi!

Cum știi că El e alesul ?

Nu știi, nu conștient! Dar te simți cu acel suflet la fel de bine și relaxat( ă) ca și când ai fi doar tu în cameră!

PS : Mulțumesc iubire pentru răbdare, perseverență și că nu ai renunțat la primul feeling, prima impresie, prima dorință…Anul care ne-a despărțit, defapt ne-a legat! 😍❤️🔝😘🐻🐼💑

Cu drag,

Iasmina.

Sincronizarea este cheia fericirii!

Îmi amintesc de mine, eu 14 ani , îndrăgostită lulea de C., el, mă vedea ca pe o surioară, de care avea grijă și pe care o scotea la ” discotecă „! Eu…ultimul an de facultate, mă reîntâlnesc cu C. și am curajul să îi mărturisesc ce am simțit, iar el îmi spune că același lucru l-a simțit câțiva ani mai târziu!

Eu…19 ani îndrăgostită de omul care mi-a fost mentor și deschizător al creierului, omul care m-a învățat cum să mă prețuiești, ca om și ca femeie…El nepregătit pentru o iubire adoleșcentină ( atât puteam eu să-i ofer în opinia lui ). Doi ani mai târziu, ar fi dat timpul înapoi…

Este foarte interesant și trist, modul în care nu reușim să îi iubim pe cei ce ne iubesc și îi prețuim abia după ce nu-i mai avem!

Abia când realizăm cât de unici și cât de minunată și pură era iubirea lor, îi dăm valoare și o vrem înapoi!

Este veșnic discutabilă această temă : iubirea!

Felul în care poemele lui îi schimbă ziua, felul în care iubirea lui, o învață să se iubească așa cum este…

Mi-aș dori să rămân prieten bun cu aceste suflete care, la un moment dat au fuzionat cu al meu, care m-au educat, crescut și ajutat să evoluez!

Ar trebui să scriu o carte drept mulțumire, pentru timp, grijă și iubire!

Poate voi face acest lucru cândva …

#SufletulCareMiaVindecatSufletul

Cu drag,

Iasmina.