Prima dragoste – amăgire sau dragoste adevărată?

De fiecare dată când îi văd ochii, mi se înseninează chipul, mi se descrețește fruntea și fiecare celulă din mine se relaxează, asemenea unui nou născut ce este așezat pe pieptul mamei. Când îmi vorbește parcă aud cea mai liniștitoare muzică, muzica preferată a sufletului meu. Doar atingerea mâinii lui trezește întreaga mea rețea de celule și activează fiecare neuron. Totul este la superlativ, mai puțin respirația, ea este sacadată și timidă.

Nu știu cum reușește să-mi domine fiecare parte a sufletului și a minții…după atâția ani, dar o face!

Obișnuiesc să-mi spun că evoluez în toate, așadar și în modul de a iubi, dar câteodată am senzația că niciodată nu va mai fi ca prima oară… Fiecare om a fost diferit și minunat în felul lui, pe fiecare l-am iubit diferit și tot mai mult, dar El … e ceva special!

Dacă în trecut nu ne-am întâmplat din cauza faptului că eram prea necopți și nu știam ce ne dorim de la noi, de la viață, acum nu putem datorită principiilor morale. Alte suflete au apărut în viețile noastre, suflete nevinovate, care nu au cerut acest lucru și pe care nu le putem răni din egoism, nu despre asta este fericirea! Nu am reuși să fim împliniți, știind că provocăm durere.

Așadar, ne continuăm existența, fiecare pe drumul, pe care și l-a ales, încercând să ne găsim satisfacții și bucurii în viața profesională ( altfel nu-mi explic de ce stă la job mai mult decât oricine și ajunge acasă doar să doarmă )… Zâmbim frumos în pozele de familie, pe la aniversări și sărbători și lăsăm lumea să invidieze minunatele noastre vieți lipsite de necazuri, când în realitate, noi doar în somn avem deplină libertate!

Și atunci mă întreb, oare când ne-am amăgit și când ne-am iubit!

Oare ne-am amăgit vreodată?

Oare o să continuăm să ne iubim în șoaptă, platonic și oniric, viața toată ?

Probabil timpul, doar el, ne va da aceste răspunsuri.

Până atunci simțim viața prin bucuriile mici : o zi caldă de toamnă, zâmbetul sincer al unui bunic de pe stradă, amabilitatea unei doamne casiere, certitudinea că mai există cavaleri care oferă locul în tramvai și țin ușa deschisă, o cafea luată la pachet și servită pe unul din pontonurile Begăi…De simplu fapt că respirăm și că Universul sau Dumnezeu au uneltit să ne revedem azi…

Dragii mei, luați decizii înțelepte la vremea lor, ca să nu trebuiască să treacă vremuri și vremuri ca să le puteți remedia!

Toate cele bune.

Iasmina Loredana Groza

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s